Când ai tot ce ai muncit să ai, dar nu mai știi dacă asta îți dorești
Despre schimbare, curaj și momentul în care începi să te întrebi dacă succesul tău te mai reprezintă.
Există un moment despre care se vorbește destul de puțin atunci când povestim despre schimbare. Este momentul în care, din afară, viața ta arată bine. Ai construit, ai muncit, ai crescut profesional, ai acumulat experiență și ai ajuns într-un loc pentru care, cu câțiva ani înainte, poate că ai fi fost recunoscător. Ai un parcurs care arată bine pe hârtie, oameni care te apreciază, rezultate și un sentiment de siguranță pe care ai muncit să îl construiești.
Și totuși, undeva în interior începe să apară o întrebare.
Poate vine într-o dimineață în care te pregătești pentru o nouă zi de lucru. Poate într-o seară în care, după ce se termină toate lucrurile de făcut, rămâi pentru câteva minute singur cu gândurile tale. Poate apare după o reușită, într-un moment în care te-ai aștepta să simți satisfacție, dar în locul ei apare o întrebare pe care ai tot amânat-o: „Asta este ceea ce îmi doresc în continuare?”
Eu am ajuns la această întrebare după 13 ani într-o multinațională.
Privind acum în urmă, acea perioadă a fost una dintre cele mai importante etape ale formării mele profesionale. Am învățat despre oameni, despre organizații, despre leadership, despre decizii și despre ce înseamnă să lucrezi într-un mediu în care responsabilitatea este mare, ritmul este intens, iar rezultatele contează. Am crescut acolo, am avut rezultate și am întâlnit oameni de la care am învățat enorm. A fost o parte importantă din povestea mea și este o parte pentru care sunt recunoscătoare.
Tocmai de aceea, momentul în care am început să simt că ceva se schimbă în mine nu a fost unul simplu.
Pentru că atunci când ai construit ceva timp de ani de zile, schimbarea nu înseamnă doar să alegi un alt loc de muncă sau o altă direcție profesională. Înseamnă să te uiți la o parte importantă din identitatea ta și să te întrebi dacă ea te mai reprezintă în aceeași măsură.
Mintea vine repede cu argumentele pe care le cunoaște atât de bine: ai siguranță, ai experiență, ai construit un parcurs, ai oameni care te cunosc și te apreciază, ai investit ani în ceea ce faci. Toate sunt adevărate. Și, în același timp, poate exista în tine o altă voce, mai liniștită, care întreabă: „Și eu unde sunt în toată povestea asta?”
Pentru mine, schimbarea către antreprenoriat a început de aici. Dintr-o nevoie de a mă apropia mai mult de ceea ce simțeam că am de oferit și de felul în care voiam să lucrez cu oamenii. Am făcut pasul fără să am toate răspunsurile. Am avut curaj, dar curajul nu a venit la pachet cu certitudinea că totul va fi simplu sau că voi ști în fiecare moment ce urmează.
Au fost și momente de entuziasm, și momente de îndoială. Au fost zile în care am simțit foarte clar că sunt pe drumul meu și zile în care m-am întrebat dacă am făcut alegerea potrivită. Iar pentru mine aceasta a fost una dintre cele mai valoroase părți ale tranziției: am început să înțeleg că o schimbare autentică nu înseamnă să ai toate răspunsurile înainte să faci primul pas. Uneori înseamnă să ai suficientă claritate despre ceea ce simți acum și suficientă încredere încât să descoperi restul pe parcurs.
Antreprenoriatul a avut și un alt dar pentru mine. M-a pus mai direct față în față cu mine însămi. Când nu mai ai în spate structura unei organizații, rolul, titlul sau echipa care îți oferă anumite repere, începi să vezi mai clar cine ești, ce alegi, ce tolerezi, de ce te temi și unde încă aștepți validarea din exterior. Este o experiență care îți cere să te uiți la tine dincolo de rolul profesional.
Și aici am început să înțeleg că schimbarea mea profesională era, de fapt, parte dintr-o schimbare mai profundă.
Uneori avem nevoie de curajul de a ne opri înainte de a avea curajul de a pleca.
Să ne oprim suficient cât să auzim întrebările pe care le-am amânat. Să ne uităm sincer la ceea ce trăim și să înțelegem ce se află în spatele unei nemulțumiri, al unei frici sau al unei dorințe de schimbare. Să distingem între ceea ce alegem pentru că ne reprezintă și ceea ce continuăm din obișnuință, din teamă sau pentru că, la un moment dat, a fost alegerea potrivită pentru noi.
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante lecții pe care le-am luat din propriul meu drum și pe care o regăsesc astăzi atât de des în lucrul cu liderii și antreprenorii cu care lucrez. Poveștile lor sunt diferite, însă întrebările din spatele lor seamănă uneori surprinzător de mult cu ale mele.
Un antreprenor poate avea o companie care crește și, în același timp, poate simți că duce prea mult singur. Un lider poate avea rezultate excelente și poate simți o presiune pe care oamenii din jur nu o văd. Cineva poate avea o poziție bună, o echipă, o familie, stabilitate și multe dintre lucrurile pe care și le-a dorit, iar în interior să simtă că ceva cere atenție.
Uneori este vorba despre o decizie pe care o amână. Alteori despre o conversație pe care o evită, despre limite pe care îi este greu să le pună, despre nevoia de control, despre relația cu echipa sau despre sentimentul că totul depinde de el. Poate fi și oboseala de a fi mereu omul care știe, omul care decide, omul pe care ceilalți se bazează.
Și, dincolo de toate acestea, poate apărea aceeași întrebare: „Mai vreau să construiesc în felul acesta?”
Cred că este o întrebare importantă, pentru că ne invită să privim dincolo de ceea ce se vede la suprafață. Când ceva din viața profesională începe să ne apese, primul impuls este adesea să căutăm o soluție: să schimbăm echipa, compania, rolul, strategia sau direcția. Uneori acestea sunt exact schimbările de care avem nevoie. Alteori, înainte de orice decizie, avem nevoie să înțelegem ce se întâmplă cu noi.
„Ce se întâmplă, de fapt, cu mine?”
De aici începe claritatea.
Începem să vedem ce este al nostru și ce am preluat de la ceilalți. Ce alegem pentru că ne reprezintă și ce continuăm pentru că ne-am obișnuit. Unde avem nevoie de o decizie și unde avem nevoie, înainte de orice, de înțelegere. Ce vrem să construim mai departe și, poate la fel de important, în ce fel vrem să trăim în timp ce construim.
Pentru mine, aici se întâlnesc povestea mea și munca pe care o fac astăzi.
Lucrez 1:1 cu lideri și antreprenori care au construit deja ceva. Oameni cu experiență, responsabilitate, rezultate și multe lucruri de dus mai departe, care ajung într-un moment în care simt nevoia să se uite puțin mai atent la omul din spatele rolului. Pentru că leadershipul nu se întâmplă doar în strategii, obiective și decizii. Se întâmplă și în felul în care ne raportăm la noi, la ceilalți, la limitele noastre, la fricile noastre și la alegerile pe care le facem.
De aici poate începe o altă etapă. Una în care leadershipul devine mai conștient, deciziile mai asumate, relațiile mai clare, iar succesul începe să însemne și felul în care te simți în viața pe care ai construit-o.
Poate că și tu ești într-un astfel de punct. Poate că ai deja multe dintre lucrurile pentru care ai muncit. Poate că din afară totul arată bine, iar undeva, în liniștea ta, a apărut o întrebare pe care încă încerci să o înțelegi.
„Este asta ceea ce îmi doresc în continuare?”
Dacă ai o astfel de întrebare, poate că merită să îi faci puțin loc. Unele întrebări vin să ne destabilizeze. Altele vin să ne apropie din nou de noi.
Iar uneori, primul pas este pur și simplu să o rostim cu voce tare.