De ce este atât de dificil să colaborăm atunci când fiecare are dreptate din propria perspectivă?

Despre comunicare, priorități diferite și ceea ce se ascunde în spatele dificultăților de colaborare din echipe.

Ai participat vreodată la o ședință în care toți oamenii păreau să aibă argumente bune, fiecare își susținea punctul de vedere, dar la final erați mai departe de o decizie decât la început?
Sau poate conduci o echipă în care oamenii sunt competenți, își cunosc responsabilitățile și își doresc rezultate, dar colaborarea dintre ei nu funcționează așa cum te-ai aștepta.
Apar neînțelegeri, întârzieri, frustrări. Un departament consideră că celălalt nu îi înțelege nevoile. Un coleg simte că nu este ascultat. Altul este convins că soluția lui este cea mai potrivită, dar întâmpină rezistență.
Și începi să te întrebi: de ce este atât de greu să lucrăm împreună, dacă, în esență, ne dorim același lucru?
Poate că răspunsul nu se află doar în felul în care comunicăm, ci și în ceea ce aducem fiecare, fără să ne dăm seama, în acea comunicare.

Același obiectiv, realități diferite

Într-o organizație, oamenii pot urmări același obiectiv general, dar să aibă priorități foarte diferite.
Pentru un manager financiar, o decizie bună poate însemna controlul costurilor și reducerea riscurilor. Pentru un manager de vânzări, poate însemna rapiditate și flexibilitate în relația cu clientul. Pentru un manager operațional, poate însemna predictibilitate și respectarea proceselor.
Niciuna dintre aceste perspective nu este, în sine, greșită.

Dificultatea apare atunci când fiecare începe să privească propria prioritate ca fiind cea mai importantă și interpretează rezistența celorlalți ca lipsă de înțelegere, implicare sau disponibilitate.
În acel moment, conversația riscă să nu mai fie despre găsirea celei mai bune soluții, ci despre apărarea propriei poziții.
Și, de multe ori, nici nu observăm când se produce această schimbare.

Ce am observat într-un workshop internațional de colaborare

Recent, am facilitat un workshop experiențial pentru o echipă internațională de management, cu participanți din mai multe țări.
Am construit un exercițiu în care fiecare participant primea un rol, cu responsabilități și priorități specifice. Echipele aveau de analizat mai multe opțiuni și de ajuns împreună la o decizie.
La prima vedere, părea o provocare de comunicare și negociere.
În realitate, exercițiul oferea ocazia de a observa mult mai multe: cum ne susținem punctul de vedere, cât spațiu lăsăm argumentelor celorlalți, ce facem când nu suntem de acord și cum reacționăm atunci când condițiile se schimbă.
Pentru că, pe parcursul activității, am introdus și o schimbare neașteptată, care le-a cerut participanților să își reevalueze opțiunile.
A fost interesant să urmăresc dinamica echipelor, energia discuțiilor și felul în care oamenii încercau să își susțină propriile priorități, în timp ce aveau nevoie să construiască o soluție comună.
Feedbackul primit ulterior a confirmat valoarea caracterului interactiv al exercițiului și a oportunității de a colabora într-un context diferit de activitatea obișnuită.
Dar pentru mine, dincolo de experiența în sine, a rămas o întrebare pe care o consider esențială în leadership:
Cât de des ascultăm pentru a înțelege și cât de des ascultăm doar până când ne vine rândul să răspundem?

De ce ne este atât de greu să acceptăm o altă perspectivă?

Ne place să credem că luăm decizii raționale, bazate pe informații și argumente.
Și, desigur, de multe ori facem asta. Dar felul în care interpretăm o situație este influențat și de experiențele noastre, de convingerile pe care ni le-am format, de nevoia de siguranță, de teama de a greși sau de dorința de a demonstra că suntem competenți.
Uneori, când cineva ne contrazice o idee, putem simți că ne este contestată nu doar propunerea, ci și valoarea profesională.
Când un coleg pune întrebări suplimentare, putem interpreta asta ca lipsă de încredere.
Când cineva propune o schimbare, putem vedea mai întâi riscurile, pentru că avem nevoie de predictibilitate.
Iar când suntem foarte atașați de o soluție, ne poate fi greu să observăm că există și alte variante viabile.
Aceste reacții nu înseamnă neapărat că suntem persoane dificile sau că nu știm să comunicăm.Dar merită să devenim conștienți de ele. Pentru că, dacă nu înțelegem ce anume ne influențează reacțiile, putem participa la numeroase cursuri de comunicare și totuși să repetăm aceleași comportamente atunci când apare presiunea.

Ce se întâmplă când liderul devine omul care trebuie să rezolve totul?

Există și o altă dimensiune a colaborării, pe care am întâlnit-o frecvent în experiența mea profesională din HR. Atunci când echipele întâmpină dificultăți, liderul simte adesea că este responsabil să intervină, să clarifice, să medieze și să găsească soluția. Uneori este necesar. Dar dacă fiecare neînțelegere ajunge la el, fiecare decizie importantă are nevoie de aprobarea lui și fiecare blocaj este rezolvat prin intervenția lui, merită să se întrebe ce anume se construiește, de fapt, în echipă.
Autonomie sau dependență?
Încredere sau nevoia permanentă de validare?
Colaborare sau așteptarea ca cineva să decidă pentru toți?
Și aici nu este vorba doar despre comportamentul oamenilor din echipă.
Uneori, chiar liderul care își dorește o echipă independentă poate avea dificultăți în a renunța la control. Poate interveni prea repede, poate oferi soluția înainte ca ceilalți să o caute sau poate transmite, fără intenție, că lucrurile sunt făcute bine doar dacă sunt făcute în felul lui.
De aceea, dezvoltarea colaborării începe și cu disponibilitatea liderului de a se privi pe sine.

 Colaborarea se schimbă atunci când începem să punem alte întrebări

În loc să ne întrebăm doar de ce ceilalți nu înțeleg ceea ce le spunem, am putea deveni curioși să aflăm ce este important pentru ei.
În loc să presupunem că rezistența înseamnă lipsă de implicare, am putea explora ce preocupări sau riscuri văd ceilalți.
În loc să căutăm imediat persoana care are dreptate, am putea încerca să înțelegem ce informații lipsesc pentru a lua o decizie împreună.
Iar în loc să intervenim de fiecare dată cu soluția, am putea crea spațiul în care oamenii să își asume mai mult din procesul de găsire a ei.
Nu sunt schimbări spectaculoase la prima vedere. Dar pot schimba semnificativ calitatea conversațiilor și felul în care se construiește încrederea.
Pentru că oamenii sunt mai dispuși să contribuie atunci când simt că perspectiva lor contează, chiar dacă decizia finală nu este întotdeauna cea pe care au propus-o.

De ce cred în învățarea prin experiență

Într-un workshop experiențial, participanții nu primesc doar informații despre cum ar trebui să comunice sau să colaboreze.
Ei au ocazia să intre într-o situație, să ia decizii, să interacționeze și apoi să reflecteze asupra a ceea ce s-a întâmplat.
Când experiența este urmată de întrebări potrivite și de un spațiu de reflecție, oamenii pot observa lucruri despre propriile reacții pe care poate nu le-ar fi identificat într-o prezentare teoretică.
Aici văd eu valoarea acestui tip de învățare.
Nu în a le spune oamenilor cum ar trebui să se comporte, ci în a crea contexte în care să poată descoperi singuri ce funcționează, ce îi limitează și ce ar putea face diferit.
Iar uneori, ceea ce observăm într-un exercițiu este doar începutul unei explorări mai profunde.
Pentru că în spatele nevoii de control, al dificultății de a delega, al evitării conflictelor sau al dorinței permanente de a demonstra că avem dreptate pot exista tipare personale care ne influențează mult dincolo de contextul profesional.
Și tocmai aici se întâlnesc cele două direcții ale activității mele: experiențele de învățare pentru echipe și coachingul individual pentru lideri și antreprenori.

Poate că întrebarea nu este cine are dreptate

Dacă ești lider sau antreprenor și simți că oamenii din echipa ta nu colaborează așa cum ți-ai dori, te invit să privești pentru un moment dincolo de comportamentele care te nemulțumesc.
Poate că nu este doar o problemă de comunicare.
Poate că oamenii au priorități pe care nu le înțeleg suficient unii despre ceilalți. Poate că există așteptări neexprimate, temeri, presupuneri sau moduri diferite de a interpreta aceeași situație.

Și poate că, uneori, felul în care tu însuți conduci conversațiile și iei deciziile contribuie la dinamica pe care îți dorești să o schimbi.
Nu pentru a căuta vinovați, ci pentru a descoperi unde există posibilitatea unei schimbări reale.
Pentru că o echipă nu devine mai puternică atunci când toți oamenii încep să gândească la fel, ci atunci când învață să valorifice perspectivele diferite fără să piardă din vedere ceea ce au de construit împreună.
Iar uneori, primul pas către o colaborare mai bună este să renunțăm pentru câteva momente la nevoia de a avea dreptate și să devenim cu adevărat curioși să înțelegem.

Cum putem lucra împreună

Sunt Bianca Bondoc, mental coach, cu experiență în resurse umane și dezvoltarea oamenilor. Lucrez cu lideri și antreprenori care își doresc mai multă claritate în decizii, în relația cu echipele lor și în felul în care își exercită rolul de conducere.
Prin sesiuni individuale de coaching și workshopuri experiențiale, creez spații în care oamenii pot explora nu doar provocările cu care se confruntă, ci și tiparele și convingerile care le influențează reacțiile și alegerile.
Dacă te-ai regăsit în situațiile descrise, fie în relația cu echipa ta, fie în propriul mod de a conduce și de a lua decizii, poate că merită să privim împreună dincolo de ceea ce se vede la suprafață.
Nu trebuie să ai deja toate răspunsurile sau să știi exact ce ai nevoie să schimbi. Uneori, o conversație este primul pas către claritatea pe care o cauți.

Hai să avem o conversație

Când ai tot ce ai muncit să ai, dar nu mai știi dacă asta îți dorești

Despre schimbare, curaj și momentul în care începi să te întrebi dacă succesul tău te mai reprezintă.

Există un moment despre care se vorbește destul de puțin atunci când povestim despre schimbare. Este momentul în care, din afară, viața ta arată bine. Ai construit, ai muncit, ai crescut profesional, ai acumulat experiență și ai ajuns într-un loc pentru care, cu câțiva ani înainte, poate că ai fi fost recunoscător. Ai un parcurs care arată bine pe hârtie, oameni care te apreciază, rezultate și un sentiment de siguranță pe care ai muncit să îl construiești.

Și totuși, undeva în interior începe să apară o întrebare.

Poate vine într-o dimineață în care te pregătești pentru o nouă zi de lucru. Poate într-o seară în care, după ce se termină toate lucrurile de făcut, rămâi pentru câteva minute singur cu gândurile tale. Poate apare după o reușită, într-un moment în care te-ai aștepta să simți satisfacție, dar în locul ei apare o întrebare pe care ai tot amânat-o: „Asta este ceea ce îmi doresc în continuare?”

Eu am ajuns la această întrebare după 13 ani într-o multinațională.

Privind acum în urmă, acea perioadă a fost una dintre cele mai importante etape ale formării mele profesionale. Am învățat despre oameni, despre organizații, despre leadership, despre decizii și despre ce înseamnă să lucrezi într-un mediu în care responsabilitatea este mare, ritmul este intens, iar rezultatele contează. Am crescut acolo, am avut rezultate și am întâlnit oameni de la care am învățat enorm. A fost o parte importantă din povestea mea și este o parte pentru care sunt recunoscătoare.

Tocmai de aceea, momentul în care am început să simt că ceva se schimbă în mine nu a fost unul simplu.

Pentru că atunci când ai construit ceva timp de ani de zile, schimbarea nu înseamnă doar să alegi un alt loc de muncă sau o altă direcție profesională. Înseamnă să te uiți la o parte importantă din identitatea ta și să te întrebi dacă ea te mai reprezintă în aceeași măsură.

Mintea vine repede cu argumentele pe care le cunoaște atât de bine: ai siguranță, ai experiență, ai construit un parcurs, ai oameni care te cunosc și te apreciază, ai investit ani în ceea ce faci. Toate sunt adevărate. Și, în același timp, poate exista în tine o altă voce, mai liniștită, care întreabă: „Și eu unde sunt în toată povestea asta?”

Pentru mine, schimbarea către antreprenoriat a început de aici. Dintr-o nevoie de a mă apropia mai mult de ceea ce simțeam că am de oferit și de felul în care voiam să lucrez cu oamenii. Am făcut pasul fără să am toate răspunsurile. Am avut curaj, dar curajul nu a venit la pachet cu certitudinea că totul va fi simplu sau că voi ști în fiecare moment ce urmează.

Au fost și momente de entuziasm, și momente de îndoială. Au fost zile în care am simțit foarte clar că sunt pe drumul meu și zile în care m-am întrebat dacă am făcut alegerea potrivită. Iar pentru mine aceasta a fost una dintre cele mai valoroase părți ale tranziției: am început să înțeleg că o schimbare autentică nu înseamnă să ai toate răspunsurile înainte să faci primul pas. Uneori înseamnă să ai suficientă claritate despre ceea ce simți acum și suficientă încredere încât să descoperi restul pe parcurs.

Antreprenoriatul a avut și un alt dar pentru mine. M-a pus mai direct față în față cu mine însămi. Când nu mai ai în spate structura unei organizații, rolul, titlul sau echipa care îți oferă anumite repere, începi să vezi mai clar cine ești, ce alegi, ce tolerezi, de ce te temi și unde încă aștepți validarea din exterior. Este o experiență care îți cere să te uiți la tine dincolo de rolul profesional.

Și aici am început să înțeleg că schimbarea mea profesională era, de fapt, parte dintr-o schimbare mai profundă.

Uneori avem nevoie de curajul de a ne opri înainte de a avea curajul de a pleca.

Să ne oprim suficient cât să auzim întrebările pe care le-am amânat. Să ne uităm sincer la ceea ce trăim și să înțelegem ce se află în spatele unei nemulțumiri, al unei frici sau al unei dorințe de schimbare. Să distingem între ceea ce alegem pentru că ne reprezintă și ceea ce continuăm din obișnuință, din teamă sau pentru că, la un moment dat, a fost alegerea potrivită pentru noi.

Poate că aceasta este una dintre cele mai importante lecții pe care le-am luat din propriul meu drum și pe care o regăsesc astăzi atât de des în lucrul cu liderii și antreprenorii cu care lucrez. Poveștile lor sunt diferite, însă întrebările din spatele lor seamănă uneori surprinzător de mult cu ale mele.

Un antreprenor poate avea o companie care crește și, în același timp, poate simți că duce prea mult singur. Un lider poate avea rezultate excelente și poate simți o presiune pe care oamenii din jur nu o văd. Cineva poate avea o poziție bună, o echipă, o familie, stabilitate și multe dintre lucrurile pe care și le-a dorit, iar în interior să simtă că ceva cere atenție.

Uneori este vorba despre o decizie pe care o amână. Alteori despre o conversație pe care o evită, despre limite pe care îi este greu să le pună, despre nevoia de control, despre relația cu echipa sau despre sentimentul că totul depinde de el. Poate fi și oboseala de a fi mereu omul care știe, omul care decide, omul pe care ceilalți se bazează.

Și, dincolo de toate acestea, poate apărea aceeași întrebare: „Mai vreau să construiesc în felul acesta?”

Cred că este o întrebare importantă, pentru că ne invită să privim dincolo de ceea ce se vede la suprafață. Când ceva din viața profesională începe să ne apese, primul impuls este adesea să căutăm o soluție: să schimbăm echipa, compania, rolul, strategia sau direcția. Uneori acestea sunt exact schimbările de care avem nevoie. Alteori, înainte de orice decizie, avem nevoie să înțelegem ce se întâmplă cu noi.

„Ce se întâmplă, de fapt, cu mine?”

De aici începe claritatea.

Începem să vedem ce este al nostru și ce am preluat de la ceilalți. Ce alegem pentru că ne reprezintă și ce continuăm pentru că ne-am obișnuit. Unde avem nevoie de o decizie și unde avem nevoie, înainte de orice, de înțelegere. Ce vrem să construim mai departe și, poate la fel de important, în ce fel vrem să trăim în timp ce construim.

Pentru mine, aici se întâlnesc povestea mea și munca pe care o fac astăzi.

Lucrez 1:1 cu lideri și antreprenori care au construit deja ceva. Oameni cu experiență, responsabilitate, rezultate și multe lucruri de dus mai departe, care ajung într-un moment în care simt nevoia să se uite puțin mai atent la omul din spatele rolului. Pentru că leadershipul nu se întâmplă doar în strategii, obiective și decizii. Se întâmplă și în felul în care ne raportăm la noi, la ceilalți, la limitele noastre, la fricile noastre și la alegerile pe care le facem.

De aici poate începe o altă etapă. Una în care leadershipul devine mai conștient, deciziile mai asumate, relațiile mai clare, iar succesul începe să însemne și felul în care te simți în viața pe care ai construit-o.

Poate că și tu ești într-un astfel de punct. Poate că ai deja multe dintre lucrurile pentru care ai muncit. Poate că din afară totul arată bine, iar undeva, în liniștea ta, a apărut o întrebare pe care încă încerci să o înțelegi.

„Este asta ceea ce îmi doresc în continuare?”

Dacă ai o astfel de întrebare, poate că merită să îi faci puțin loc. Unele întrebări vin să ne destabilizeze. Altele vin să ne apropie din nou de noi.

Iar uneori, primul pas este pur și simplu să o rostim cu voce tare.